Pseudozeii

This is the post excerpt.

„Pseudozeii”

          Ce anume  dă dreptul unor oameni să emită judecăți cu privire la alți oameni, judecăți care să afecteze imaginea, stima de sine, încrederea, demnitatea oamenilor (deși dacă-i intrebi, ei nu ți-o afectează, nu suporți tu adevarul:))))) hai sictir.), fără a fi magistrați, aceștia din urmă  fiind obligați prin statut să respecte drepturile și libertățile fundamentale ale omului și să emită sentințe strict în scopul înfăptuirii actului de justiție și pe baza unor probe concludente?

            Drepturile noastre sunt garantate prin Constituția României, dar printre acestea nu am regăsit “Libertatea de exprimare  fără scrupule, cu orice preț”.

          Sunt de acord cu părerile personale, toți le avem, dar dacă prin ele suntem rugați, avertizați să ne oprim, pentru că jignim sau creăm un disconfort pentru cel din fața noastră, care știe cel mai bine despre ce e vorba cu privire el, e nevoie să ținem cont de cuvintele acelei persoane. Da , e vorba despre faptul că fiecare dintre noi e unic, fiecare are limitele lui și dacă pretindem respect, trebuie să-l respectăm pe cel de lângă, să oferim respect, în primul rând, prin a nu repeta ceea ce îl deranjează.

             Consider că încă de la grădiniță intrăm în contact, fără să conștientizăm, cu orice tip de comportament, temperament, personalitate.

             Cred că orice etapă prin care trecem (chiar de la an la an) ar trebui sa ne contureze personalitatea, principiile, modelele de AȘA NU ÎN VIAȚA, FAMILIA MEA ori AȘA DA ÎN VIAȚA, FAMILIA MEA.

             Însă pentru a ne putea structura obiectivi ca oameni, ar trebui să fim puternici ca ființe, ar trebui sa evoluăm ca spirit, prin sport, citit, plimbare, prin orice ne relaxeaza sufletul, mintea și creierul, ar trebui să ascultăm toate punctele de vedere, să stăm puțin să reflectăm în timp ce dăm un pas în spate și să gândim principial, pentru că în mod sigur gânditul la rece (acordându-ne timp de gândire ) dezvoltă intuiția.

             Și pentru a evolua, ar trebui sa conștientizăm că de asta avem nevoie și să  accedem spre acea direcție.

         Dar consider că evoluția, siguranța de sine, obiectivitatea  și puterea vin odata cu încetarea preocupării pentru ce face sau nu face cel de lângă noi, dacă am fi preocupați să devenim noi mai buni, nu am avea timp să ne uităm în jurul nostru și nu ne-ar interesa.

         Sunt total de acord cu luarea atitudinii atunci când ne simțim nedreptățiți, dar nu sunt de acord cu toxicitatea. Mulți nu înțeleg că împrăștie tone de otravă atât în jur, cât și în proprii-le ființe, atunci când se plâng în continuu de aceleași lucruri.

          Cred că numai în felul ăsta, devenim puternici, devenim stăpânii propriilor noastre decizii în orice mediu, bineînțeles, prin consultare prealabilă cu modelele obiective de AȘA DA din viața noastră.

           Mi s-a spus: “Lasă, că asta e realitatea!”. Nu, asta nu e realitatea mea, realitatea mea este cea în care reacționez în momentul în care mă simt nedreptățită și trec mai departe și dacă observ că nu sunt/nu se vrea să fiu înțeleasă, mă retrag și eventual plec… definitiv.

            Îmi doresc să înțelegem că adevărul despre mine nu îl dețin decât Dumnezeu, soțul, implicit familia mea, atât . Asta e valabil pentru orice persoană, deci propun să încetăm cu nominalizările/etichetele distructive față de cei pe care nu îi cunoaștem, pentru că în afară de cei menționati, habar n-avem unul despre celălalt, nu am copilărit împreună, nu ne-am întretinut la școală, nu avem aceleași studii, nu ne-am născut unul pe altul și nu avem niciun drept unul asupra celuilalt.

           Am învățat că foarte mulți oameni care par duri, sunt foarte sensibili (ceea ce e în deplină concordanță cu puterea și seriozitatea deci  calitatea unui om) și foarte mulți oameni care vor să pară duri și sunt slabi, influențabili după cum “bate vantul”, și sunt…căcați, nu bărbați.  

             Acesti căcați despre care vorbesc n-au avut niciodată vreo impresie că i-aș cunoaște pe de rost (Îți cunosc caracterul mai bine decât te-a cunoscut mă-ta în ultimii ani), absolut…niciuna, pentru că dau un sfat cuiva de la care am așteptări. Doar un sfat, dacă am cui, dar nu emit judecati, nu critic, nu lovesc.

           Îi stimez enorm pe oamenii care par exact ceea ce sunt și ridică garda doar în fața cui trebuie, doar atunci când trebuie.

           Refuz otrăvirea sufletului, refuz critica nejustificată și implicit distructivă. Omul care o aruncă nu a cunoscut calitatea vieții încă.

          Bineînțeles că acced spre un nivel ridicat de înțelepciune și zilnic am încercări care să mă scoată din energia bună, dar a devenit o provocare. Nu știam cum să mă îndepărtez de astfel de persoane. Am realizat că nici nu trebuie și nici nu poți mereu, ci stai acolo, ascultă și schimbă subiectul, discută ceva constructiv, iar dacă n-ai nicio șansă, ori te retragi, ori auzi dar nu mai asculți, devii atât de selectiv(știu că nu există grad de comparație pentru cuvântul ăsta, dar doresc să subliniez), încât la un moment dat nici nu mai auzi.

        Bineînțeles că nu-mi iese tot timpul, am de abia 29 ani, mai am încă 100 dar oricum sufletul mi-e un veșnic năzdrăvan, așa că pentru mine, un numar, 2 cifre,3…J nu reprezintă o problemă.

Sursa imagini:  <a href=”http://www.freepik.com/free-photos-vectors/birthday”>Birthday image created by Asier_relampagoestudio – Freepik.com</a>

 

 

 

Timpul și tinerețea aleg veșnicia

                                                                                      

         La voi cum stă treaba?La mine e cam așa: timpul nu e limitat, în mod firesc, timpul e infinit, oamenii l-au încadrat în limite pentru a exista un alfabet (o măsură) în toate, pentru că de mici am fost educați să mergem din punctul A în punctul B, prima linie determinată (segment)am trasat-o din punctul A până în punctul B, am fost învățați ca atunci când X vorbește, e frumos să-l ascultăm, pentru că toate limbile lumii (și fonetica, în cazul limbilor cu simboluri proprii de alfabet), toate desenele, limbajele, se reduc la alfabet și la o serie de cifre/numere de la 0 la plus infinit (în descreștere, sigur, minus infinit).

        Bineînțeles că alfabetul ajută la comunicare, eu m-am folosit de sensul lui ca metaforă.

       Pentru că a fost nevoie de disciplină în educația și dezvoltarea noastră. Consider că disciplina e necesară și constructivă, dar când atrage după ea un tumult de responsabilități ce atârnă greu încă din copilărie, de factori stresanți, limitează suflete și trupuri, devenind distructivă. De asta oamenii au ajuns să creadă și să se teamă de bătrânețe, de asta au ajuns să creadă că se îmbolnăvesc și mor din cauza bătrâneții.

       Eu aleg să rămân o femeie veșnic tânără. Aleg să cred în limitarea timpului doar atât cât îmi e necesar să ajung la timp din punctul A până în punctul B, atât.

       În rest, aleg să-mi înalț sufletul și atitudinea pe un piedestal din ce în ce mai înalt și mai select (pentru că mă respect), de pe care să strălucesc de tinerețe și prospețime, ca o starletă omagiată cu râuri de roze , aleg să cânt, să dansez (știați că cele mai profunde și mai evidente sentimente se înnobilează prin dans?), să fac sport din ce în ce mai mult, să fumez cât încă mai consider,să vorbesc când simt, ce simt, aleg să râd cu lacrimi întruna la glume bune(nici n-am încotro, glandele mele lacrimare sunt sensibileJ ), să mai comand ceva de băut când lumea cere nota de plată, să mă prostesc atunci când îmi vine, să ofer tot ce pot cui merită…aleg să mă simt perfect în pielea mea pentru totdeauna.

        Secretul e că tinerețea atrage, în mod firesc, tinerețe, vibrațiile înalte atrag vibrații înalte și viceversa, un suflet bătrân se obervă și se simte și prin cele mai groase ziduri.

       Aleg să nu mor de bătrânețe, ci să-mi trăiesc în continuare tinerețea în alt loc și mai frumos.

       Numai cuvintele frumoase, gândurile, sentimentele curate, faptele bune față de noi înșine și față de cei din jurul nostru, ne mențin veșnic tineri.

       Bineînțeles că și Negativul întreține tinerețea, doar în măsura în care ne învățăm lecțiile de viață din el și trecem peste…dacă nu trecem peste ne îmbolnăvim sufletul și trupul, trebuie să trecem peste.

       Aleg sufletul.

Mă respect, deci am așteptări

           Cuvintele…cuvintele clădesc imperii de lumină, înalță, alină și reînsuflețesc suflete ori…distrug, modul în care le îmbinăm în adresare este decisiv.

            Să vă expun pe scurt ce consider eu despre conceptul “Dacă spui ce simți, fără să jignești, înseamna că ai așteptări de la cei din jurul tău și nu ar trebui să ai așteptări de la nimeni ca să nu fii dezamagit”

            Mie conceptul ăsta dictatorial îmi sună cam așa: “Nu trebuie să ai așteptări de la cei din jurul tău, deci ia totul așa cum vine, taci, chiar dacă ți se calcă în picioare demnitatea și personalitatea…taci, dacă te doare…să nu te mai doară ori să ai așteptări….shhh…taci, ca să nu te mai doară!”

            Nu,  eu simt și gândesc exact așa: Îmi pasă de sufletul meu, personalitatea, principiile, ființa mea, din onestitate față de ele și față de conștiința mea și sentimentele mele, din spirit civic, am învățat să spun ce simt ce mă deranjează , sigur, fără să jignesc, să critic, fără să judec, pentru că lipsa de reacție a oamenilor încurajează comportamentul lipsit de respect și superficialitatea celor care au putere de decizie ori o anumită specializare, în orice sistem și la care apelăm tocmai în virtutea acestor atuuri, ori a oricărei persoane cu care interacționăm.

          Da…atunci când simt că mă deranjează un aspect, îți spun, nu pentru că vreau sau aștept să te schimbi, ci pentru conșiința mea, a celor care își înăbușă tumultul frustrărilor în suflet, îmbolnăvindu-se din cauza fricii de a spune ce simt din cauza unor eventuale repercusiuni și pentru că dacă îți spun eu și încă 3,4,5 oameni ca mine, e foarte probabil să-ți dea cel puțin de gândit chiar și pentru câteva secunde, minute(deși mintea ta te va scoate imediat din încurcătura puseului tău de conștiință) și e posibil ca pe viitor să fii mai atent…să nu-ți mai permiți să nu-ți respecți clientul, pacientul, prietenul, colegul, fratele, sora, mama, tata, bunicul și restul claselor de succesori:).

             Cred cu tărie în următorul concept:”Dacă eu simt că mă deranjează un lucru la tine și ți-l spun, e pentru că îți mai dau o șansă, deci te rog nu-l mai face, respectă-mi limitele principiilor”. E valabil și viceversa, prin asta te respecți pe tine însuți/însăți.

              Nu trebuie să fim o familie sau prieteni ca să ne respectăm, eu consider asta normalitate, normalitatea unui stat democratic, european, a unei națiuni create pentru a fi unită, iar unitatea se pecetluiește prin respect față de noi înșine și față de aproape.

             Bineînțeles că am așteptări de la cei din jur, nu pentru că mi s-ar cuveni respectul pe gratis (deși sunt o femeie cam mișto), ci pentru că mă respect.

             Să avem așteptări, ele nu ne dezamăgesc, ele ne ajută să evoluăm, ne ajută să ne corectăm și să ne eliberăm conștiința și sufletele, ele ne fac umani și ne ajută să ne aducem aportul la schimbarea în bine a lucrurilor.

              La secțiunea “About” a blogului meu scriam că am atuuri multe, sut conștientă de ele, deci nu are nicio treabă cu lipsa modestiei. Exact așa e și cu așteptările:am așteptări, ofer și pretind. Intuiția mea debordantă mă ajută să-mi dau seama extraordinar de repede dacă merită să pretind, nu-mi bat capul cu cine nu poate mai mult.

           V-am scris tot la“About” că sunt cameleonică, am trecut de la Ființele solare la Așteptări, dar ce plictisitor ar fi să rămânem ancorați în subiecte asemănătoare, nu?

            Vă îmbrățișez.

 

Ființele solare

          Oamenii solari sunt fascinanți, mă înalță pe coarde de lumină și-mi hidratează sufletul și mintea.

          Ei sunt ființele pozitive, optimiste, bune necondiționat de un interes ascuns, revarsă lumină solară în jurul lor.

          Ador să fiu înconjurată de astfel de oameni. Energia cu adevărat bună și sănătoasă derivă din noi și acești oameni sunt plasați, mai devreme sau mai târziu, în același loc. Logica lucrurilor se reia la nesfârșit.

          Mi s-a întâmplat să cunosc persoane cu care am rezonat extraordinar, de la primele cuvinte, nu pentru că ne-ar fi legat amintiri comune(de abia de cunoscusem), ci pentru că sufletele noastre sunt vii și se interferează cu același tip de vibrații.

           Oamenii solari sunt cu adevărat puternici. Ei se ridică deasupra greutăților vieții lor, se bazează pe lucruri, fapte constructive, ei destind atmosfera în mod natural întotdeauna pe unde pășesc, și nu pentru că fac glume neapărat întruna, ci prin modul de abordare a subiectelor de discuție, ei râd mult…de ei și cu alții, ei sunt autodidacți și îi ajută pe cei din jurul lor să crească.

           Principiile acestor persoane sunt puternice, sănătoase și de nestăvilit, pentru că în lipsa unor astfel de principii nu ar fi solari și nici puternici, lipsa principiilor naște slăbiciune, iar slăbiciunea duce la obediență în fața tragediilor (incompetență, răutate, trufie), pe orice plan.

           Ființele de lumină sunt minunate, se întâlnesc în același punct, au loc oriunde întotdeauna și se atrag ca un magnet.

           Toți putem deveni astfel, din punctul meu de vedere, cu două condiții:

  1. formarea/consolidarea principiilor de viață-ele constituie fondul bunătății, , compasiunii, afecțiunii, empatiei, loialității, verticalității și vibrațiilor pozitive.

      2. renunțarea la orgolii-orgoliul ucide spiritul și liniștea.

           Am fost creați pentru a străluci, vă doresc să străluciți.

 

E șmecherie să fii putred?scuze, să înșeli?

dead people

 

-conform Dicționarului Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii române, ultima ediție, corect este înșală-la indicativ prezent-pers. III, sg și pl,  nu înșeală-

        Până la vârsta de 29 ani și câteva luni am auzit, am citit ( a se reține, am auzit în jurul meu ori am citit, punct.) că “oamenii care înșală cu siguranță au un motiv, nu înșală ei degeaba”.

Am auzit și observat în jur oameni care înșală.

Nu-mi permit să emit vreo judecată, dar îmi voi exprim opinia într-un mod decent, în rândurile ce urmează și voi numerota ordinea în care cred eu că merg lucrurile cu astfel de persoane.

În ceea ce privește persoanele burlace care au o relație cu cineva căsătorit:

  1. Nu vor rămâne cu partenerul/partenera în cauză mereu, vor rămâne singure și nefericite.
  2. Vor regreta întotdeauna faptul că au continuat să se lase mințite sau faptul că chiar au crezut în promisiuni mincinoase de divorț, făcute la început cu ochii scăldați în șiroaie de lacrimi sprijiniți în pumni ori pe mâinile celuilalt.
  3. Vor îmbătrâni premature, fizic și psihic, din cauza anilor pierduți, în care puteau clădi un imperiu fără a se dezonora, în loc de a-și seca ființele, trup și suflet, așteptând clipele reîntîlnirii care se scurgeau scurte de parcă ar fi fost blestemate, pentru că deseori se încheiau inopinat, pentru că intervenea ceva, ori la el, ori la ea.
  4. Își vor pierde iremediabil sufletul dacă nu se vor trezi mai repede la realitate, să se scuture de minciună, de plăcerea oferită de momente deja trecute înainte de a începe și rușinea, veșnica dezonoare pe care și-o privesc sau ar trebui să și-o privească în oglindă și în adâncul conștiinței lor.

Persoanele care înșală  caută sau cel puțin acceptă plăcerea carnală cu orice preț, misterul fals al nopților pierdute prin ascunzișuri, enigma secretelor știute “numai de ei”. E o mare , dar mare păcăleală, pentru că cel puțin unul dintre ei oricum “se sparge la un moment dat” și o face nu din rea voință, ci pentru că e un om slab și nu se poate abține.

În ceea ce privește amanții căsătoriți, lucrurile sunt clare de-a dreptul:

Amanții căsătoriți sunt conștienți că vor rămâne căsătoriți, stabilesc de la început acest fapt, la ei nu există așteptări, deci nici suferință.

Persoanele care înșală o fac din cauză că nu au principii solide, nu au valori înrădăcinate despre cinste, onoare, demnitate, o fac pentru că nu sunt capabili să readucă sau să mențină echilibrul, tandrețea, armonia, respectul în relația oficială, o fac din aceeași slăbiciune și ușurință necesare pentru a se lăsa pradă tentațiilor, le place același mister fals, accederea la interzis , doar cei slabi cad pradă acestui interzis , care nu ar fi trebuit vreodată abrogat din Codul penal (Adulterul).

Există, după sondajul meu „intuitiv” , 87-90% bărbați slabi, în sensul că “devorează ca un animal prada” o femeie din priviri (îmi provoacă silă).

În același procent intră și cei care vor să pară inabordabili dar îi trădează propriul limbaj non-verbal, precum și cei despre care nu se află  că înșală.

O femeie simte sau ar trebui să simtă trădarea, dacă “ține ochii deschiși” în direcția potrivită (exclusă paranoia/gelozia nefondată a unei urâte ciudoase pe o frumoasă mișto tare de tot), iar oamenii care trădează se trădează pe ei înșiși, își umple sufletul de stârvuri putrezite, pentru că pe dinăuntru vor rămâne goi întotdeauna sau până la o eventuală “detoxifiere” a spiritului, pentru că trupul rămâne veșnic pătat, cu oricâte dantele și țesături fine l-ar înveșmânta.

Persoanele care înșală o dată, vor înșela de mai multe ori, cu parteneri…diferiți.

Femeile care înșală se mint că o fac pentru că se simt din nou femei, în sens figurat, pentru că partenerii lor de înșelat (căsătoriți/necăsătoriți) le sorb din priviri și le spun că sunt doamnele, femeile, iubirile vieții lor…din cauza asta femeile ușoare  calcă sigure pe ele cu capul sus, din cauza bărbaților superficiali, cu caracter și personalitate slabă/deloc, neechilibrată și din aceeași cauză, cei 87-90% dintre bărbații despre care vorbesc, nu-și permit femei mișto din majoritatea punctelor de vedere, cu principii, atitudine, pentru că acest gen de femei sunt ediții princeps pentru ei, nu și le pot permite dar nici nu le-ar face față.

Totuși, cred (cu tărie) că procentul de 10% rămas e un început promițător, procent pe care ar trebui să facem tot posibilul să-l mărim prin copiii noștri, iar ei să o dea mai departe.

Da, cred că asta intră tot la EVOLUȚIE.

Prezentul act de creație trebuie perceput ca o metaforă, punct.

Dacă te iubește un domn pe care îl meriți, ești cu adevărat regină

 

          Prezentul articol nu e destinat cititorilor care formează un cuplu în prezent, dar la un moment dat, unul dintre ei sau ambii au înșelat, agresat fizic pe cel de lângă el.

          Iubirea, în sensul ei pur și real, din partea ambilor, reprezintă un simbol sfânt pentru mine, care există sau nu există și nu doar dorința de afecțiune, teama de a fi singur sau obișnuința unuia cu celălalt.

         Puterea, cu adevărat, a unei femei, o reprezintă bărbatul de lângă ea, din punctul meu de vedere.

          Acest bărbat are acea noblețe a sufletului, este un munte de răbdare, doar cu ea, o face să înflorească în fiecare zi prin vorbe frumoase, calde, calmitate în fața nebuniei ei, în fața  tâmpeniilor ei (ex: ea uită ce i-a spus el cu 5 minute mai devreme și îl scoate vinovat pentru că cică nu i-ar fi spus, ii arde o cămașă nouă și normal, e din cauza fierului, e prea vechi si plin de calcar și trebuie neapărat unul nou-dar n-ar pune mâna să-l curețe:), mai cere ceva de băut când toată lumea cere nota de plată , îi promite că nu-i mai face rasol de pui și duminica următoare ghici ce… etc,etc).

         Acest bărbat îi sărută mâna cu sau fără observatori, vorbește cu ea mult mereu, iar în momentele  ei grele reia sfaturile pe care i le-a mai dat de n ori, dar le conferă o altă conotație, în sensul perfect, sens care pe ea o echilibrează/reechilibrează si culmea, el nu se încarcă negativ, pentru ca el este un bărbat echilibrat.

        Acest bărbat îi este și va fi veșnic fidel, devotat, pentru că o iubește, nu pentru că s-a obișnuit cu ea de atâția ani de relație/căsătorie, acestui bărbat nu-i va atrage interesul absolut nicio tentație, nicio femeie, pentru că el are acasă o regină, unica lui veșnică regină, singura femeie din viața lui care le are pe toate, are nebunie, răbdare, maturitate, copilărie, echilibru, labilitate, eleganță, senzualitate și multe alte defecte.

       Bineînțeles că totul începe cu chimia rezultată din aspectul fizic, dar pecetea pe care ea o clădește în el e înrădăcinată prin atitudinea, principiile, seriozitatea ei, limitele pe care ea le pune în fața celorlalți, acea exuberanță a ei  pe care o manifestă doar în prezența lui, cântecele fără haz , foarte tâmpite, fără noimă, dedicate lui (și el mai și izbucnește în râs uneori), inspirate însă de starea de încredere pe care el, ea și implicit, armonia relației lor au clădit-o în ceea ce reprezintă ea.

       Acest bărbat nu are amice, nu se întinde la discuții cu altele, e rece față de restul lumii, serios, impune respect și prestanță, dar când este cu ea, nu se sfiește nicio clipă să o ridice pe palme, cu sau fără spectatori, nu-l interesează  părerea lumii, pentru că este echilibrat,  un bărbat sigur pe el, e conștient de ce reprezintă ea și nu are nevoie de confirmări sau infirmări pentru ce cred ori fac ei.

        Își pune soția pe primul loc, în fața oricui, chiar și în fața părinților, dar o “scutură între patru ochi” când consideră că o ia pe arătură.

        O femeie fericită nu are cum să fie răutăcioasă, eventual poate doar să reacționeze în urma unei acțiuni din partea cuiva.

        O femeie cu o relație în armonie va fi întotdeauna o regină, chiar și doar pentru ea si sufletul ei pereche și în mod sigur și pentru copiii ei, pentru că ei cred în ceea ce văd, cu toții credem în fericire atunci când o trăim și putem începe de la orice vârstă, iar bărbatul potrivit lângă femeia potrivită se înnobilează reciproc, distincția lor nu poate fi interpretată, pentru că este evidentă.